Saturday 25 October 2014

Lissisme (^-^)

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris și-mi pare rău. De fapt, a trecut ceva timp de când degețelele mele n-au mai bătut la o tastatură de laptop, ceea ce-i ciudat.
Săptămânile mele au devenit monotone și pentru mine asta e bine, la mine totul trebuie să fie planificat pentru a mă simții în siguranță. M-am acomodat în sfârșit cu atmosfera de a 10a că până acum mi-a dat ceva bătăi de cap, toți profesorii nu mai au mila din clasa a 9-a, acum ști sau nu și atât.
M-am apucat să citesc „A treisprezecea poveste” de Diane Setterfield, dar nu știu dacă vă puteți închipuii că nu mai am poftă de citit. La liceu au început comentariile la română, mulțimile de teste și nu prea mai am timp de lenevit și dospit citind, dar o să-mi revin eu.
Acum câteva zile îmi plăcea așa de mult vremea, dar s-a strica dintr-o dată și parcă e iarnă urâtă nu toamnă. Vremea asta mă face să stau închisă în casă și să scriu muuult să-mi las gândurile să plutească pe hârtie, dar lumea mă strigă și parcă e mai important să aduni amintiri decât să te plângi întruna că ești singur, când nu ești de fapt.
Poate o să mai scriu o postare în care să las cascada de sentimente să iasă la iveală, dar uneori și să fi sincer este obositor.
Las câteva melodii pe care le-am ascultat săptămâna asta. Știu că e ciudat, dar chiar am încercat să dau o șansă și muzicii rapp. :o3
Voi ce mai faceți? Ce mai citiți? :o3
 

3 comments:

  1. Si eu sunt in clasa a 10 a si nu mai am timp pentru nimic altceva decat scoala, asa ca nu mai am timp nici pentru citit.
    De mult vreau sa citesc "A treisprezecea poveste" (astept recenzie)
    P.S.: Am si eu un blog aici: http://booksormovie.blogspot.com/ te rog intra pe el si daca iti place aboneaza-te. Merci :*

    ReplyDelete
  2. Păi vremea asta schimbă totul și poate influențează mai mult decât am fi crezut , dar probabil că va veni și cheful de citit , de scris și de tot ,la un moment dat.

    ReplyDelete
  3. Asa este liceul iti da batai de cap, dar si cand nu mai faci parte din el iti e dor...

    Eu momentan citesc: Dragostea dureaza trei ani.

    ReplyDelete

Parerea ta conteaza! <3