Saturday, 26 April 2014

Căutând-o pe Alaska de John Green (Recenzie)



Mulţumesc mult celor de la librăria online Libris pentru această carte.


Limba originală: engleză
Traducere şi note de: Shauki Al-Gareeb
Anul apariţiei: 2014
Format: 130 x 200 mm
Titlul original: Looking for Alaska
Nr. de pagini: 288
ISBN: 978-973-707-928-2
Comandă: de la librăria Libris



Descriere:

''Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.


ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.''

Recenzie:

Introducerea cărţii pare plictisioare, dar după ce am terminat-o mi-am dat seama că are şi ea rolul ei.
Miles Halter aka Rotofeiul decide să plece la şcoala cu internat pentru a învăţa să se descurce fără părinţi şi viaţa lui ajunge să se schimbe uşor-uşor. Dacă la început depindea de părinţi şi tot ei erau cei care îl ajutau şi îi erau alături, până la final se detaşează de ei, iar macazul se schimbă către direcţia prietenilor până ajunge să nu mai vrea de sărbători acasă. Îşi face o gaşcă şi nu are tocmai un anturaj bun, încep să facă farse. Colegul lui de cameră, Colonelul, îi face cunoştiinţă cu Alaska, Lara şi Takumi aşa formând un grup al celor împotriva Războinicilor Săptămânali, proreclă pentru elevii de la Culver Creek care au ajuns să înveţe acolo doar pentru că au părinţi bogaţi. Cum ei fac farse împreună ajung să fie foarte apropiaţi, iar Alaska îi face rost Rotofeiului de o prietenă, care întâmplător e româncă, asta mi s-a părut mai mult decât fain. Aproape în fiecare seară se strâng în camera Alaskăi pentru a face rost de ţigări şi poate să se distreze puţin. Până la urmă fiecare dintre ei ajunge să fie prins de întrebarea găsită de Alaska ''Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?'', problema e că realizează prea târziu pentru a mai îndrepta lucrurile, dar nu prea târziu pentru a căuta răspunsuri.
P.S
Nu pot să dau detalii şi aşa cred că am spus prea multe şi vă rooog, nu d.aţi cu pietre dacă am dat vreun spoiler.

Părerea mea:


Sincer vă spun că de la pagina 180 am început să plâng şi am lăsat cartea pe birou şi am zis ''Nu pot. Nu citesc mai mult de atât'', dar până la urmă m-am încăpăţânat să o termin şi bine am făcut. Cartea asta ar trebuii să fie dată ca lectruă obligatori în clasa a 9a, eu zic că e mai bună decât ''De veghe în lanul de secară'' şi da, ştiu că nu pot să le compar pentru că sunt ani diferiţi şi altele, dar e doar părerea mea. Citisem că cei de la The Guardian au spus: ,,Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic.'' Asta e perfect adevărat şi eu asta nu am vrut să înţeleg pentru că am fost obişnuită cu cărţile în care totul e perfect, dar asta ador la John Green, nu se teme de adevăr şi îl aşterne exact aşa pe hârtie. Căutând-o pe Alaska este o care fără perdea, despre viaţa şi chinurile pe care le avem noi, adolescenţii. Poate că nu avem noi cine ştie ce probleme, dar noi le vedem ca nişte probleme existenţiale şi avem momente în care ne ste foarte greu să înţelegem ce e în jurul nostru şi de ce e aşa şi nu altfel şi avem impresia că universul chiar este împotriva noastră de cele mai multe ori. Eu recomand carte şi vă spun că pare simplă, dar nu e. Pentru mine cartea asta este printre cele mai grele cărţii pe care le-am citit până acum.

Alte note:

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. -- Kirkus Review


Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. -- teenreads.com


Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. -- The Guardian


„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."


Despre autor:


John Green s-a născut la 24 august 1977. Cărţile sale au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times.
Căutând-o pe Alaska, romanul de debut al lui John Green, i-a adus autorului premiul Michael L. Printz acordat de American Library Association şi nominalizarea la Los Angeles Times Book Prize.
Foarte activ şi pe platformele virtuale, John Green a creat, împreună cu fratele său, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume.
De acelaşi autor, la Editura Trei a apărut Sub aceeaşi stea, roman care a primit numeroase distincţii şi s-a bucurat de un imens succes de public.

Melodii asociate:

Notă: E prima dată când mă abţin. Nu pot să îi dau o notă. O să mă mai gândesc.

Acum, ce mai faceţi? Ce mai citiţi? Cum e la şcoală/liceu?

Ţin să mulţumesc încă o dată celor de la Libris pentru această carte.

Un weekend plăcut tuturor. <3

Wednesday, 16 April 2014

Vă mulţumesc că existaţi. + Cum să îţi pierzi timpul în vacanţă.

Yay. Nu îmi vine să creeeed. Mă gândeam să las bloguşorul, sa mă apuc de alte lucruşoare şi chestii, dar când am intrat şi am văzut că blog-ul meu trăieşte şi că e cineva care îl citeşte nu mi-a venit să cred. Cel puţin în ultimele 2 zile am făcut vizualizăti la fel de multe ca la postările de concursuri. Mai mult ca perfect.
Vă mulţumesc că intraţi pe colţişorul meu, sunteţi foarte importanţi pentru mine.

Mă tot bătea gândul să vă arăt şi ce-mi mănâncă din timp. Păăăi. Încerc să-mi perfecţionez pasiunea legată de fotografie. Cum la cărţi şi recenzii mă descurc cât de cât, am zis să fructific şi latura care mă atrage către fotografie. Aşa că mi-am instalat Adobe Photoshop Lightroom 3 în laptop şi am făcut o selecţie din fotografiile mele de-a lungul timpului, am învăţat să le editez puţin şi cum eu nu am foarte multe cunoştinţe am rugat un prieten să mă ajute şi să-mi spună ce e ok şi ce nu la fiecare în parte. Mda. Bietu' de el cred că m-a bodogănit ceva, dar în mare închipuiţivă că din 30 de poze am selectat eu 8 şi din alea 8 doar 5 au fost corecte şi bla-bla. Deci frateeeeee, chestia asta e grea. Îmi mănâncă timpul, dar mă face să mă simt fericită.

Cam din cauza asta nu am scris pe blog şi cam tot din cauza asta  nu am citit, dar staţi pe aproape că mă apuc de ''Căutând-o pe Alaska'' de John Green şi vin cu recenzia repede repejor. :3

Ştiţi că reuşiţi prin comentarii să faceţi super happy orice om? :o3

Btw, vă las câteva ''fotografii'', sper să vă placă şi hmm. Voi ce pasiuni mai aveţi?

Seară frumoasă! :3 Huuuuuuugs. >:D<

Tuesday, 15 April 2014

Leapşa ''dacă eram...'' + aspect nou. :3

Am luat de la Bobiţa o leapsă foarte drăguţă. Mulţumesc mult! O pasez lui Sayuki, Bogdan, Anca,  şi Rose.Ohh şi oricui o vrea. :))

Dacă eram un anotimp... eram toamna

Dacă eram o lună... eram luna septembrie daca nu se intampla ceva special in octombrie

Dacă eram o zi a săptămânii... eram joi.

Dacă eram o parte a zilei... eram răsăritul.

Dacă eram un animal marin... eram o focă.

Dacă eram un animal de uscat... eram tigru.

Dacă eram o virtute... eram sinceritatea.

Dacă eram o planetă... eram Saturn.

Dacă eram un lichid... eram cafea.

Dacă eram o piatră... eram turcoaz (mă gândeam la cirstal, e pe acolo.)

Dacă eram un metal... eram mercur

Dacă eram o pasăre... eram bufniţă.

Dacă eram o plantă... eram levănţică.

Dacă eram o stare a vremii... eram furtună.

Dacă eram un instrument muzical... eram o chitară.

Dacă eram un sentiment... eram iubire.

Dacă eram un sunet... eram adierea vântului.

Dacă eram un cântec... eram „N-ai nevoie de foarte multe'' (Dinu Olăraşu)

Dacă eram un film... eram Pulbere de stele sau Strania poveste a lui Benjamin B.

Dacă eram un serial... eram Torchwood sau Doctor Who.

Dacă eram un oraș... eram Londra;

Dacă eram un gust... eram dulce.

Dacă eram o aromă... eram fructe de pădure.

Dacă eram o culoare... eram albastru.

Dacă eram un material... eram piele sau catifea.

Dacă eram o parte a corpului... eram inima.

Dacă eram un drog... eram ciocolată.

Dacă eram un accesoriu... eram un pandantiv.

Dacă eram o expresie a feței... eram o grimasă.

Dacă eram o materie... nu ştiu.

Dacă eram un personaj din desene animate... eram Bobi.

Dacă eram un număr... eram 17.

Dacă eram o mașină... eram un Ford Cortina sau Focus nou. :)

Este o leapsă drăguţăăă. :3 

Eu sunt confuză cu mine. E o stare ciudată, dar îmi revin. Yaaay. Am 2 post-uri în 24 de ore :O :O Partyyy.
Mda. Să sperăm că îmi revin.

Voi ce mai faceţi?
Şi mdaa, am schimbat aspectul în ceva mai liniştit. :)) :3
O seară frumoasă.

Monday, 14 April 2014

Trăiesc. Hai să ne redescoperim.

E târziu. Ar trebui să fiu în pat, dar ceva m-a atras către post. Conştiinţa a început să mă apese pentru abandonul ăsta. Nu e frumos ce am făcut şi ce fac aşa că am zis să încerc să regpsesc pasiunea aia de a scrie.
Ştiţi, când ai 30 de persoane noi pe lângă tine (mă refer la colegi), plus 15 profesori cărora să le ţii piept nu îţi mai arde de pasiunile din timpul verii. Sincer, cred că liceul e o perioadă foarte frumoasă şi specială, dar care te face să te maturizezi brusc sau nu ştiu, să te redescoperi, să-ţi găseşti o altă parte a ta, te remodelează.
Dilema e că nu ai cum să şti dacă în bine sau rău. La mine cel mai evident lucru este că nu-mi plăcea numele meu, caracterul meu, iar prin intermediul blogului am creat-o pe Lissa, o Lissa care a ajuns să crească în aceelaşi timp cu mine, să devină o parte din mine să fie un *eu* pe care nu vreau să-l arăt în lumea reală, ci doar aici. Nu  mai e aşa. Sunt Rux şi aici şi oriunde alt undeva. Okey, poate sunt doar schizofrenică.

E ciudat cum unele persoane intră cu bocanii în viaţa ta şi te întorc pe dos, uneori fac ordine în urma altora şi alte ori doar strică. Liceul reprezintă un mediu în care noi avem de învăţat şi nu mă refer la educaţia asta de '' funcţia de gradul al doliea'', ''mutaţii genice'' sau ''paşoptismul''. Nu! Mă refer că avem de învăţat cum să înfruntăm situaţii de genul ''Ai fiţe/ Eşti mironosiţă/etc.'' sau momentele în care profesorii au toane proaste şi nu mai ţin cont care dintre cei 30 sunt nevinovaţi...

Hmm, nu ştiu ce am scris mai sus. Nu am prea gândit. Îmi fug ochii acum, aşa că o să citesc mâine, până atunci, nu daţi cu pietre!
Vă las cu nişte melodii. :)

Voi ce aţi mai făcut? Ce mai citiţi? Cum vă mai este viaţa? Cum e la liceu/şcoală?