Sunday, 12 March 2017

Cum m-am apucat de citit

„Din cer, din pământ, dintr-o bucată de hârtie, dintr-o formă trecătoare, din pânza de păianjen.. Trebuie să luăm ceea ce este bun pentru noi de oriunde ar fi.” așa spunea Pablo Picasso. Eu până la vârsta de 13 ani învățam lucruri doar de la televizor și din ieșitul cu prietenii. Cititul mi se părea un chin. Până când am găsit în biblioteca părinților mei un volum cu o copertă atrăgătoare, dar conținut stufos, pentru cineva căruia nu-i plăcea lectura, o carte de 500 de pagini te cam speria. Totuși acel roman avea ceva special, zău! Părea că-i viu! Mă chema. Astfel „Singur pe lume” de Hector Malot a fost prima carte citită extrașcolar, din propria-mi voință. Mi-a luat 3 zile, am vărsat un râu de lacrimi în jurul meu, nu mai mâncam sau să fac altceva, voiam doar să citesc. Citeam și plângeam. Devoram acea lume. A fost și este cartea care mi-a marcat existența. Acela a fost momentul cheie al vieții mele, atunci mi-am deschis aripile și-am zburat pentru prima dată.
Eu consider că felul în care m-am apucat de citit a fost asemănător unui drum inițiatic. Pentru că de la „Singur pe lume” am trecut la cărți mai noi. Tot în biblioteca mea magică am găsit cel mai agreabil volum din viața asta. O păcăleală desigur. E vorba despre „Alchimistul” de Paolo Coelho, în variantă de buzunar, foarte micuță cu foarte puține pagini. Dar cu toții știm că de fapt e cea mai bogată carte în metafore. Nu o citeam dacă nu credeam că este fantasy sau sf, nu a fost, dar mi-a întrecut așteptările.
Aceste două cărți (chiar primele citite), mi-au făcut o sete de lectură nebunească. Așa că m-am apucat serios din acel moment de citit cărți de beletristică. În acea perioadă era la modă „Academia Vampirilor”, colecție pe care o avea una dintre colegele mele de clasă. Așa am citit eu 6 cărți în 4 zile.
Totuși, ce face un șoricel de bibliotecă în devenire? De aici începe adevărata poveste despre cum m-am apucat eu de citit serios.
Neștiind ce să citesc m-am apucat de căutat, așa am dat de definiția cuvântului recenzie și am început să caut bloguri cu recenzii. M-am îndrăgostit de un blog, pe care toată blogosfera îl cunoaște. E vorba de „Sayuki's Blog”. Mi-a plăcut atât de tare încât l-am luat drept model și așa a luat naștere ”Lissa's Corner”. Cititul unește destine. Pentru că am sâcâit-o pe Sayuki cu întrebări despre cum să editezi, să scrii etc. Îi iubeam scrisul. La scurt timp am început să comunicăm prin mail-uri, fără să știm de unde suntem. Printr-o minune la sfârșitul clasei a VIII-a am scris un articol în care întrebam dacă să aleg mate-info sau filologie la Liceul „Decebal” din Constanța. Așa destinele noastre s-au unit, după vreo 2 luni de vorbit. Am aflat că ea mergea la liceul la care urma să merg și eu în câteva luni. Mai mult decât atât, am aflat că amândouă suntem din același oraș, noi nefiind chiar din Constanța. Se poate chiar și mai mult decât atât, stăm la doar câteva blocuri distanță! Am mers și la aceeași școală!
Dacă nu m-aș fi apucat de citit, nu aș fi crezut în prietenia adevărată. Pentru că noi am devenit cele mai bune prietene. Iar de unit ne-a unit cititul și arta în general. Am ieșit în parc să citim, oriunde mergeam luam cărți după noi, am făcut și concursuri de genul cine citește mai multe pagini. Am mers la fiecare „Gaudeamus” sau târg de carte împreună. Pe amândouă ne cheamă și Maria, așa că acum câteva veri ne-am serbat ziua onomastică într-un târg de carte de la 15:00 pânâ la 23:00. Inclusiv majoratele le-am serbat doar noi două și niște multe cărți. Iar acum pot spune că îmi este cea mai bună prietenă și cea mai de încredere persoană din viața mea. Avem foarte multe lucruri în comun.
Am povestit și întâlnirea mea cu Sayuki pentru că prietenia cu ea m-a determinat să citesc mai mult și mai mult și mai mult. Ba mai mult, fără blogușorul ei nu aș fi știut ce cărți să aleg și mi-ar fi lipsit motivația, dar așa am aflat că mai sunt și alții care au aceleași pasiuni ca mine și că le putem împărtăși unii cu ceilalți.
În concluzie, cărțile și cititul mi-au adus un altfel de suflet pereche. O prietenie îndelungată, în care ne completăm una pe cealaltă.
Un alt eveniment care mi-a demonstrat că până și cărțile unesc oameni a fost momentul în care am primit o sponsorizare de la Libris.ro, și acest lucru mi-a deschis orizontul către lumea lecturii pentru că mi-au acordat o carte gratuită pe lună.
În final, eu m-am apucat de citit cu adevărat în decursul unui an, cam atât mi-a luat să devin un șoricel de bibliotecă cu acte.

P.S. Tot ceea ce am scris în acest articol este real, mai ales povestea întâlnirii mele cu Sayuki pe care o găsiți tot pe acest blogușor. ^-^

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a-XIV a, a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov

2 comments:

  1. Oh doamne, asta-i așa de adorabil! <3
    Mi-e dor de vremurile când aveam și timpul să facem maratoane de citit pe iarba din parc...

    ReplyDelete
  2. Ce postare frumoasă! E minunat că plăcerea lecturii este legată de prietenie, în cazul tău. Lecturi plăcute în continuare! =)

    ReplyDelete

Parerea ta conteaza! <3