Wednesday 31 December 2014

Dragă 2014 .. Dragă 2015..

Dragă 2014,
Îți mulțumesc pentru lecțiile dăruite, lucrurile frumoase și rele, toate contează, toate au contribuit la maturizarea mea și formarea mea ca și caracter.
Anul acesta am făcut primul meu proiect, „Pagini cu suflet pentru fiecare”, care încă e în pauză, dar îmi doresc să fiu ajutată de 2015 să-l duc la bun sfârșit. Am cunoscut persoane noi prin intermediul blogului și al proiectului, persoane care deși la distanță, știu că mă pot baza pe ele. Mi-am făcut prieteni noi și mi-am strâns o mânuță de prieteni pe care să mă pot baza și care mă sprijină așa că vă mulțumesc, e inutil să vă menționez, dar vă știți voi. Vă iubesc și știți asta.
Cred că cel mai bine ar fi să o iau pe anotimpuri ca să rememorez și eu ce-am făcut.
Pe timp de iarnă am învățat și am citit, nimic ieșit din comun, am fost destul de în banca mea, parcă să zic că am cântat mai mult, iar primăvara a fost tot așa monotonă.
Și deja suntem la vară. Vara lui 2014 a fost cea mai frumoasă, rebelă și constructivă vară de până acum. Am făcut multe lucruri pentru prima dată, am citit în parc, m-a trăsnit ideea proiectului, am sărbătorit Sf. Maria cu mers la Gaudeamus cu Sayuki și nu o să uit cum ne-a prins 11 noaptea pe acolo, de închiseseră târgul, iar noi ne uitam la stele. :)) Frumoase amintiri, frumoase. Am făcut și primul meu maraton de lectură cu ea, bineînțeles că a câștigat. :)) Nu o să uit nici când am ajuns la liceu și ne întrebau profesorii ce am făcut pe timp de vară și toți ziceau „nimic, am dormit, am stat la calculator”, vara mea a fost atââât de activă încât nu știam cu ce să încep!
Toamna lui 2014 mi-a ciordit prietena și a dus-o la București, slavă Domnului că vine pe acasă la 2-3 săptămâni. :)) Dar așa am ajuns să mă apropii și de Caramel mai mult (o altă prietenă), iar Caramel a mai adus cu ea doi prieteni buni în cerculețul meu, acum unul din visurile mele e să ies o dată cu toți. :)) Hmm, chiar pe 1 Octombrie am început o experiență ciudată, din ea am învățat că nu trebuie să te lași condusă de fluturași, trebuie să ai grijă de tine mereu și nu trebuie să oferi oricui atenție sau mai bine zis, nu prea multă atenție că tot tu tragi... totuși în perioada aia am vrut să fac lucruri ieșite din comun și tot nu s-a salvat ceva, dar măcar am amintiri drăguțe și știu ce să evit data viitoare.
La liceu am avut o revelație și mi-am dat seama că îmi place să învăț, nu reușesc să învăț la toate, dar măcar îmi place și încerc. Tot în perioada asta m-a pălit obsesia pentru The Neighbourhood și Lana Del Rey.
Iar acum pe sfârșit de an, n-am prea făcut mare lucru. Am ieșit cu prietenii, m-am apropiat mai mult de ei, le-am făcut surprize și am mai citit.
 
Pe tot parcursul anului 2014 familia mea a fost bine, ne-am apropiat și aici mai mult, deci e ok.
Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta este categoric Delirium de Lauren Oliver
Cea mai bună melodie ascultată în 2014: The Neighbourhood - Say my name/Cry me a river
Cel mai bun film vizionat: The Giver
 
Heyy, acum e-acum..
 
Dragă 2015,
Îmi doresc ca pe parcursul domniei tale să:
-duc la bun sfârșit „Pagini cu suflet pentru fiecare”
-citesc peste 50 de cărți
-învăț multă biologie și să-mi placă
-muncesc pe timp de vară
-cânt mai mult și să mă pun serios pe exersat
-scriu o carte
 Și să fiu eu.. să trăiesc nu să supraviețuiesc și vreau să nu am prea multe așteptări. :))
 
”Am o poveste citită, o șoaptă zidită și praf de stele pe urmele mele...”
 
Voi ce vă doriți? Cum sărbătoriți?
Eu te rog mult 2015, fă-mă fericită! (sunt deja, păstrează-mă doar)
 

3 comments:

  1. Ce frumos, Liss :* Sper să ți se îndeplinească toate dorințele, să fii fericită, să faci lucruri nebunești de care să-ți amintești cu drag, să finalizezi proiectul la care mă tot gândesc de la un timp :) Într-o zi, în curând, va trebui să avem o discuție legată de asta, și știu că sună extrem de dubios, dar am spus-o pe un ton pozitiv, unul nerăbdător, încântat. Mă crezi sau nu, cred că o să reușim mai mult decât ți-ai propus :) Și eu aștept anul nou. E un an al dorințelor, al așteptărilor. Sărbătoresc, bucurându-mă că sunt acasă, că sunt bine, că ai mei sunt bine :) Noroc, Liss!

    ReplyDelete
  2. Ruxi ambiţioasa! Mult succes pentru proiect! Felicitări!! Să ai un an aşa cum ţi-l doreşti...şi... cât mai multe lecturi. :)

    ReplyDelete
  3. Ce copil frumos ești! (în toate sensurile)
    Succes în orice ți-ai propus! :)

    ReplyDelete

Parerea ta conteaza! <3