Tuesday 3 May 2016

New in my library #20 + Sondaj de opinie

Well, nu am mai postat de mult în rubrica asta. Sper să vă stârnesc puțin interesul! ^-^

Au trecut cam 7 luni de când nu v-am arătat ce cărticele au mai venit în biblioteca mea. Ce mă surprinde cel mai tare este că nu sunt foarte multe. Singura justificare este că anul acesta mi se pare mai aglomerat decât o să fie a 12-a. Am în mai puțin de doua săptămâni Delf-ul (dacă engleza o mai bâjbâi, franceză yok), examenul de final de Școala Populară de Arte, asta însemnând că trebuie să cânt pe derost niște partituri complicate, la chitară, pe care am timp să pun mâna o oră marțea când am cursul și încă două ore când predau eu lecții. Norocul meu că mânuțele mele și chitara se înțeleg bine și nu fac mofturi de genul să mă trădeze la greu. Iar la final rămâne mirobolantul examen de engleză care reprezintă 50% din acceptarea mea la o universitate din afară, ceea ce înseamnă că e mai la fel de important ca media Bacului.
Știți de ce ziceam că o să îmi fie mai lejer la anul? Nu o să mai am cursul de chitară, de franceză și de engleză, care adunate fac 5 ore, 4 în plus de stat la liceu, iar 2 că punem și timpul pierdut pe drum, de mers la școala de arte.
Știu că pare că mă plâng. Dar de fapt aleg să scriu toate astea ca o consolare pentru mine a faptului că fizic, nu am timp. Eu încă nu înțeleg asta, e drept că de pe la ora 10 cam în fiecare seară mă uit la seriale sau filme, dar le văd în engleză uneori cu subtitrare în engleză alte ori, fără. Și cred că și asta mă ajută totuși.
Acum, revenind la oile noastre. Că tot vorbeam de engleză am primit de la Alexandra aka Sayuki, două cărți superbe în limba engleză

„The Hobbit” de J.R.R. Tolkien și „Anne of Green Gables” de L.M. Montgomery



De la Libris.ro am primit pentru recenzie „Pandemonium” de Lauren Oliver (recenzie aici), „Requiem”  de Lauren Oliver (recenzie aici), Jurnalul Annei Frank (aici recenzia) și „Încă o zi” de David Levithan pe care încă nu am citit-o, dar urmează să.



Eu mi-am cumpărat „L*etrange histoire de Benjamin Button” de F.S. Fitzgerald că am zis că poate așa se lipește franceza de mine, dar m-am înșelat.
Într-un exces de zel, mi-am cumpărat o culegere de variante pentru BAC, de română. Ehh, nu strică poate lucrez la vară din ea.



Tatăl meu mi-a  cumpărat „Principiile fundamentale ale desenului” de Barrington Barber .
Sondajul de opinie va fi despre trecerea blog-ului în limba engleză. V-ar fi greu dacă o să scriu de acum în acolo direct în engleză? O să fac un sondaj pe bune în dreapta blogului. Mi-ar lua prea mult timp să fac și în română, probabil o să scriu din când în când în ambele limbi, dar pentru început am nevoie de blog în limba engleză pentru a-mi folosi la admitere. Ce spuneți? Ce îmi recomandați?

Zi frumoasă tuturor și paște fericit!:3

8 comments:

  1. Ce căăăăărți minunate! :) Să le citești cu drag, sunt câteva pe care le am, câteva pe care vreau să pun mâna! Așteptăm recenzii!

    ReplyDelete
  2. Eu nu citesc bloguri în engleză, dar tu faci cum îți este bine :) Succes!

    ReplyDelete
  3. Pe mine nu m-ar deranja cu nimic, dar acum depinde foarte mult de ceilalţi care îţi citesc blogul (ar fi păcat să pierzi urmăritori tocmai din cauza asta). Eu îţi recomand să faci asta o perioadă scurtă şi să vezi ce feedback primeşti, acum depind emult de timpul pe care îl ai :)
    Oricum, mult succes cu examenele! Şi spor la citit!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu ma gandesc ca n-ar influenta urmaritorii... aproape toata lumea stie engleza astazi, cel putin tinerii ...

      Delete
  4. Cate carti faine! Sa le citesti cu drag si eu am de gand sa imi cumpar Delirium si Zi dupa zi, dar pana atunci raman la lecturile mele. Succes la examene.Pupici

    ReplyDelete
  5. Și apropo, aștept recenzii :D

    ReplyDelete
  6. Wow, ce carti faine <3. Eu zic ca e faina ideea de trecut in engleza, insa mi s-ar parea si mai fain sa le combini: adica sa ai saptamanal articole in engleza, dar si in romana :). Nu crezi ca ar fi fain asa? Succes la examene!

    ReplyDelete
  7. De ce apare de 3 ori poll-ul sus? :-??

    ReplyDelete

Parerea ta conteaza! <3