Thursday 21 August 2014

Răspuns la scrisoarea lui Tudor Chirilă -Schița unui proiect!- Strigăt de ajutor pentru toată blogosfera!

Probabil toți ați citit sau ascultat scrisoarea domnului Chirilă către noi, liceeni. Totuși, câți v-ați gândit măcar ce să faceți ca să ajutați? Nu vreau să dau cu pietre în adolescenți, că suntem într-un fel nevinovați, dar cu siguranță vreau să dau în adulții care au puterea de a schimba țara asta și nu fac alt ceva decât să spună că ”Vreau o țară ca afară”. O vrei, dar muncești să o schimbi?! Nu! Îi întorci spatele și pleci în străinătate unde o să faci muncă foarte solicitantă și uneori înjositoare. Ai putea trăii la fel și în România, dacă ai munci mai mult, dacă n-ai mai vrea să scapi odată de la serviciu și dacă ai iubi ceea ce faci!
Am aproape 16 ani, nu am puterea necesară pentru a schimba o țară întreagă, dar încerc și culmea nebuniei, asta e ce-mi doresc să fac!
Acum caut ajutor...
Caut adolescenți cărora nu le plac gunoaiele aruncate pe jos!
Adolescenți cărora nu le plac adolescenții care fumează, beau și la miezul nopții sunt în cluburile din Mamaia!
Caut adolescenți care țopăie într-o bibliotecă plină de cărți!
Adolescenți a căror inimă înflorește când au un târg de carte în oraș, nu când vine un nou Dj pe plajă...
Adolescenți care nu se înghesuie să meargă la concerte sau Zile ale orașului din care sunt printre Sandu Ciorbă sau Florin Salam!
Adolescenți care nu se plâng că muzica lui Bach e „muzică de obosiți”.
Adolescenți care nu cred că cititul e pentru proști.
Adolescenți care citesc mult și care se cred pe cale de dispariție.
Adolescenți care noaptea, în pat își spun rugăciunea și se roagă să aibă puterea de a face o schimbare în țara asta.
Adolescenți care vor să lase ceva în urma lor.
Adolescenți care visează să meargă printre alți adolescenți care citesc.
Adolescenți care vor să scrie o carte.
Adolescenți care se gândesc cum să-și facă (muncească) propri bani nu cum să îi cheltuiască pe cei ai părinților.
Adolescenți care nu cred că doar părinții trebuie să facă curățenie în casă, care nu se tem de vase, rufe sau aspirator.
Adolescenți care se apleacă și ridică hârtii de pe jos chiar dacă nu sunt aruncate de ei, care strâng în urma lor.
Adolescenți care nu se tem să se închine când trec pe lângă o biserică.
Adolescenți care nu-l condamnă pe Dumnezeu pentru tot ce e rău, care-L cinstesc!
Adolescenți care nu-și pierd credința și speranța!
Adolescenți care știu să își trăiască viața și să se distreze și fără alcool sau tutun.
Adolescenți care sunt gata să lupte pentru visurile lor!
Adolescenți care sunt gata să fie printre liderii acestui proiect.
Adolescenți cărora le va plăcea acest post și care îl vor da mai departe, încercând să schimbe ceva!
Adolescenți care au curajul să-mi spună dacă greșesc cu ceva!

Dar cu toții știm că nu ne e așa de ușor doar așa... să fim adolescenți de capul nostru... Trebuie să căutam adulți în care să avem încredere că ne vor ajuta fară a ne spulbera visurile. Adulți care să creadă în noi și în speranța noastră! Avem nevoie de sprijin din partea celor ca nu fac parte din armata de roboței plângători. Oameni mari care ne pot alimenta constant speranța și care să ne dea un punct de plecare. Atât vreau. O linie de start și una de finish.

Ce idei am pentru acest proiect?
Păi, în primul rând nu sunt singură în acest proiect. Vreau să pun proiectul acesta pe picioare împreună cu cea mai bună prietenă a mea, pe care voi o știți drept Sayuki.

Pentru început avem următoarele idei:
  • Să facem niște semne de carte proprii cu mesajul ”Dacă așteptai un semn pentru a citi o carte, acesta e semnul” și să le împânzim prin oraș. Ideea nu e originală, am văzut o poză pe Facebook și din câte am înțeles, inițiativa e a unui băiat din Cluj în cadrul proiectului ”Cărțile pe față”.
  • Să deschidem un club de lectură la biblioteca orașului (Ideea lui Sayuki)
  • Să facem postere pe care să le ducem prin școli/licee  și poate să ținem discursuri pe acolo prin prezentarea proiectului. Nu vreau să mă opresc doar la importanța lecturii. Vreau să menționez și de importanța reciclării și a credinței sau măcar de importanța păstrării curățeniei pentru o lume mai bună și mai curată.
  • Să începem să lăsăm cărți prin școli/licee/parcuri în care să lăsăm plicuri cu regulamentul mișcării, adică:
 - Dacă găsești o carte alandala prin oraș și are acel plic în ea (poate o să le însemnăm într-un fel), să nu o iei dacă nu vrei s-o citești, dar dacă vrei să o citești să îți scrii numele pe foaia de cititori al acelei cărți, să scrii locul de unde ai luat-o, dacă vrei, ce impresie ți-a făcut și locul unde ai lăsat-o.
-Dacă ai luat cartea ai datoria de a o da mai departe, dacă nu, o poți păstra, dar să lași alta în loc și să pui aceelași plic în noua carte menționând că ai schimbat-o.
  • Să facem o pagină de Facebook a mișcării.
  • Să îi găsim un nume proiectului.
  • Să facem niște tricouri cu numele mișcării (când o să avem unul) sau cu ”Șoarece de bibliotecă”
  • Eu aș vrea să ajung să vorbesc cu primarul orașului meu pentru a mă ajuta măcar moral pentru a-mi aproba ideile.
  • Să înregistrez un cântec cu mesaj puternic. Menționez că e aproape gata, i-am scris versurile și linia melodică, dar trebuie să ajung la un studio, dar asta doar când o să am niște fonduri mai mari de bani, noroc că vine ziua mea curând și sper să strâng bănuți pâna atunci poate ajung și la doamna de română să mai îmbunătățească versurile. Îmi doresc după să îl fac cumva să fie popular, nu el în sine, ci mesajul lui. Ideea mi-a venit de la melodiile din ziua de azi, cele fără mesaj.
    Şi de la o emisiune a lui Răzvan și Dani, luând un interviu unei adolescente care doar ce își lansa melodia.
    A fost întrebată ce mesaj transmite melodia ei și a răspuns ”Spiritul de distracție de la Constanța, când poți să dansezi non-stop”. Atunci Răzvan a râs și a spus că nu prea e destinat celor de vârsta a 2a, care nu mai văd în așa fel distracția. Nici eu nu o văd așa.
  • Să nu ne dăm bătute când oamenii ne iau în râs. Am fost surprinsă ieri când eram cu Sayuki și ne-am întâlnit cu niște prieteni foarte apropiați cărora le-am spus că vrem să punem un proiect pe picioare și răspunsul a fost că nu avem ce face și că de ce ne pierdem timpul astfel. E trist. Poate-mi pierd timpul, dar nu strică să sper în continuare.
Poate vă sună SF, dar mie îmi plac visurile mari. Îmi mai place să visez la o țară frumoasă, la o țară în care pot să fac ceva, măcar să încerc. Vreau o lume mai bună!

Eu am impresia că unii oameni sunt asemănători unor îngeri care sunt lăsați pe Pământ cu misiunea de a ajuta omenirea. Momentan Tudor Chirilă a reprezentat un fel de revelație, parcă el însuși are misiunea de a ajuta lumea. Pentru mine reprezintă ultima crenguță a speranței de care pot să mă agăț.

Oameni buni, adolescenți, toți cei care citiți această postare, vă rog să nu-i dați cu piciorul! Am nevoie de ajutorul vostru! Chiar dacă vă încadrați într-o singură categorie de adolescenți din ce am scris mai sunt, vă rog să-mi scrieți! Am nevoie de ideile voastre, de sprijinul vostru! Scrieți-mi idei, idei de nume pentru proiect, tot ce vă vine în cap! Nu vă opriți, sperați și voi la schimbarea țării în care creșteți!
 
 

În caz că ați uitat de scrisoarea lui Tudor Chirilă, o las ca să vi-o aduceți aminte! :)

”Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveți o șansă. Noi am fost fericiți că am descoperit Coca-cola și bananele și am crezut că dacă noi citim, și ei vor citi. Și că toți vom progresa și țara o să aibă scăpare. Noi ne-am înșelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câștigă bani acolo si tânjesc după orașul ăsta împuțit. Voi însă, voi aveți o șansă Voi, aveți șansa.

Nu vă gândiți la furat. E calea cea mai simplă. Știu că ați aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundații?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvați-vă! Salvați-ne! Este o singură cale! Lupta cunoașterii!! Și când veți fi câștigat lupta cunoașterii, de-abia atunci veți cunoaște să luptați cu adevărat!!!
Nu vă amăgiți cu prezentul... Salvați-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceți?„
 
Aici găsiți postarea originală a lui Tudor Chirilă. Aici găsiți pagina de Facebook a lui.

14 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. LISSA, TE IUBESC!
    Mă bucur enorm că există astfel de adolescenți care gândesc așa.
    Eu pot să vă ajut. Sunt din Brăila și știu câteva persoane care s-ar băga în așa ceva.
    Am o întrebare, se poate să fiu și eu în echipa unui astfel de proiect? Aș putea să fac proiectul cunoscut în școala mea. Mă gândeam că ar trebui să încercați să vă extindeți în cât mai multe județe, nu doar București.
    Eu oricum vă susțin! Dacă aveți nevoie de ceva, știți unde mă găsiți! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sigur iubire! Trimite mail la amy.rockgirl@yahoo.com si nu il punem in Bucuresti ii dam startul din Constanta ca de aici suntem noi :)) Hai sa vedem cum ne organizam poate începem in aceeasi perioada! :3 Si asa aveam nevoie de lideri in toata tara. Hai pe mail :3 :3 Daca ai putea sa raspandesti vestea pe Facebook sau blog, ar fi minunat!

      Delete
    2. Heei, sunt din Bucuresti si vreau sa ajut si eu. Trimite-mi un mail pe "sabrina8_dulcik@yahoo.com" si poate reusesc sa fac si eu ceva.:D

      Delete
    3. Greșeala mea! Am tot dat de bloggeri din București că m-a dat peste cap și aveam impresia că toată lumea e de acolo în afară de mine. ;))

      Delete
  3. Ce pot să spun, este o postare minunată. Mi-aș dori și eu ca țara să se schimbe. Urăsc gunoaiele aruncate pe jos, mereu le pun în buzunar. Odată, o amică mai ciudată m-a văzut că fac asta și mi-a spus să arunc pe jos, nu să pun în buzunar. Dă-ți seama ce mentalitate: nu numai că ea nu păstrează curățenia, dar mai invită și pe alții la poluare.
    Dacă cei care citesc sunt proști, atunci cred că ceilalți sunt retardați de-a binelea.
    Deși trăim într-o lume ca asta, nu este vina noastră. Așa cum spuneai și tu, nu trebuie să-l condamnăm pe Dumnezeu. El îi mustră pe cei buni, ca să-i facă și mai buni.
    Da, știu de ideea respectivă, am văzut semnele și sunt foarte drăguțe, însă tare mă tem ca majoritatea inculților să nu-l fi aruncat pe undeva și după să se fi dus acasă să dea drumul la manele.
    Nu sună deloc SF și este chiar foarte frumos că tu vrei să acționezi. Eu mă implic la școală în activitățile de reciclare ș.a.m.d. dar eu fac școala într-un orășel minuscul și nu prea știu ce aș putea face. Totuși ideea cu semnele de carte este bună. Sper ca măcar jumătate din oamenii care văd semnele respective de carte să se pună pe citit. O să încerc să-i influențez măcar pe colegii de clasă și apoi voi trece la lucruri mai mărețe.

    Frumoasă postare Lissa, ești o persoană minunată. rămâi așa cum ești, oamenii ca tine schimbă lumea!

    ReplyDelete
  4. Frumoasa initiativa!
    Eu sunt la liceu de arhitectura, mai am un an si intru la facultatea de arhitectura de interior (Doamne ajuta!) si mereu mi-am dorit sa construiesc un loc, un fel de biblioteca mai speciala (ca alea de pe tumblr) unde tinerii pot veni sa citeasca in voie intr-o atmosfera de basm, care sa-i aduca mai aproape de ceea ce citesc.
    Si eu sunt din Bucuresti si sunt gata pentru orice tine de proiectul asta. Sa-l facem auzit!
    broadhorizons@rocketmail.com

    ReplyDelete
  5. Super initiativa!
    Sper sa ne iasa ceva!
    Sunt din Iasi, poate asa ne mai raspandim, e-mailul meu: pufulet002 @ yahoo.com .
    V-am tucat!

    ReplyDelete
  6. Foarte frumos ce vreti sa faceti.Eu va sustin!!!

    ReplyDelete
  7. Superb ,foarte frumos , sunt de acord cu el ,am văzut și videoul dar mi se pare că este nevoie de o schimbare ,deoarece am ajuns rău ca și generația și ca si societate

    ReplyDelete
  8. Hei ,I am here ! Chiar ma bucur sa vad ca cineva ia atitudine asupra uneia dintre problemele cu care ne confruntam in tara asta . Sunt alaturi de ceilalti! Scuze ca a durat ceva timp pana m-am decis:)) Ma bag ! O sa te contactez si prin e-mail .Sper sa pot sa iau legatura si cu alti bloggeri din Bucuresti ca sa fim o echipa.See ya !
    P.S.Esti un geniu !!!

    ReplyDelete
  9. Lissa,aceasta este prima postare pe care ti-am citit-o,si pot sa spun ca am ramas profund marcata si impresionata. Sunt mandra ca sunt o cititoare si ma bucur de fiecare data cand cunosc pe cineva ca mine,dar sunt si mai fericita cand unul dintre noi ia si atitudine. Mi-ar face o imensa placere sa te ajut in "micutul" tau proiect,dar timiditatea nu este cea mai buna calitate a mea. Totusi,vrea sa stii ca te sustin total si ca o sa te ajut si eu cum pot,daca gasesc o cale.

    ReplyDelete

Parerea ta conteaza! <3