Lissa s-a întors şi are nevoie de ajutorul vostru + Aspect nou.

Well, după ce am recitit nişte post-uri vechi mi-am dat seama cât de mult am ignorat colţişorul ăsta în ultima vreme aşa că m-am gândit să mă provoc să scriu câte un post o dată la două zile în timpul săptămânii, iar în weekend chiar de mai multe ori pe zi. Problema e că o să scriu despre orice, cred.
Voi despre ce aţi vrea să scriu? Ce rubrică v-ar plăcea să am? Ce idei mai aveţi?

Acum, despre mine. Păi am avut parte de un duş cu apă rece care m-a trezit instant şi tot duşul ăla m-a făcut să nu o arunc pe ''Lissa'' la gunoi..
Aaa, am văzut Academia Vampirilor într-un final. :3 <3 <3 <3 A fost osăăăăm o să scriu şi despre film zilele astea pentru că acum mi-e prea somn şi noua mea cărticică mă strigă ( citesc ,,Marile Speranţe'' de Charles Dickens ).
Ştiţi cât de puţin mai e până la vacanţa de vară? Dar până la vacanţa celor de a 12a? A trecut aşa repede a 9a, îmi doresc să o retrăiesc la nesfârşit. :<

Hmm. săptămâna asta am avut 3 teze una după alta şi multe teste aşa că numai bine că s-a încheiat odată, hei weekendule, eşti bine venit! <3

Cam atât despre mine, mi-e somn şi asta face să-mi fugă ideile şi să fiu incoerentă.

Uhh.. Ce părere aveţi depre noua mea temă? Şi ce mai faceţi? Cum e la şcoală/liceu? Ce aţi mai descoperit?

Căutând-o pe Alaska de John Green (Recenzie)

Mulţumesc mult celor de la librăria online Libris pentru această carte.


Limba originală: engleză
Traducere şi note de: Shauki Al-Gareeb
Anul apariţiei: 2014
Format: 130 x 200 mm
Titlul original: Looking for Alaska
Nr. de pagini: 288
ISBN: 978-973-707-928-2
Comandă: de la librăria Libris



Descriere:

''Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.''

Recenzie:

Introducerea cărţii pare plictisioare, dar după ce am terminat-o mi-am dat seama că are şi ea rolul ei.
Miles Halter aka Rotofeiul decide să plece la şcoala cu internat pentru a învăţa să se descurce fără părinţi şi viaţa lui ajunge să se schimbe uşor-uşor. Dacă la început depindea de părinţi şi tot ei erau cei care îl ajutau şi îi erau alături, până la final se detaşează de ei, iar macazul se schimbă către direcţia prietenilor până ajunge să nu mai vrea de sărbători acasă. Îşi face o gaşcă şi nu are tocmai un anturaj bun, încep să facă farse. Colegul lui de cameră, Colonelul, îi face cunoştiinţă cu Alaska, Lara şi Takumi aşa formând un grup al celor împotriva Războinicilor Săptămânali, proreclă pentru elevii de la Culver Creek care au ajuns să înveţe acolo doar pentru că au părinţi bogaţi. Cum ei fac farse împreună ajung să fie foarte apropiaţi, iar Alaska îi face rost Rotofeiului de o prietenă, care întâmplător e româncă, asta mi s-a părut mai mult decât fain. Aproape în fiecare seară se strâng în camera Alaskăi pentru a face rost de ţigări şi poate să se distreze puţin. Până la urmă fiecare dintre ei ajunge să fie prins de întrebarea găsită de Alaska ''Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?'', problema e că realizează prea târziu pentru a mai îndrepta lucrurile, dar nu prea târziu pentru a căuta răspunsuri.
P.S. 
Nu pot să dau detalii şi aşa cred că am spus prea multe şi vă rooog, nu d.aţi cu pietre dacă am dat vreun spoiler.

Părerea mea:


Sincer vă spun că de la pagina 180 am început să plâng şi am lăsat cartea pe birou şi am zis ''Nu pot. Nu citesc mai mult de atât'', dar până la urmă m-am încăpăţânat să o termin şi bine am făcut. Cartea asta ar trebuii să fie dată ca lectruă obligatori în clasa a 9a, eu zic că e mai bună decât ''De veghe în lanul de secară'' şi da, ştiu că nu pot să le compar pentru că sunt ani diferiţi şi altele, dar e doar părerea mea. Citisem că cei de la The Guardian au spus: ,,Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic.'' Asta e perfect adevărat şi eu asta nu am vrut să înţeleg pentru că am fost obişnuită cu cărţile în care totul e perfect, dar asta ador la John Green, nu se teme de adevăr şi îl aşterne exact aşa pe hârtie. Căutând-o pe Alaska este o care fără perdea, despre viaţa şi chinurile pe care le avem noi, adolescenţii. Poate că nu avem noi cine ştie ce probleme, dar noi le vedem ca nişte probleme existenţiale şi avem momente în care ne ste foarte greu să înţelegem ce e în jurul nostru şi de ce e aşa şi nu altfel şi avem impresia că universul chiar este împotriva noastră de cele mai multe ori. Eu recomand carte şi vă spun că pare simplă, dar nu e. Pentru mine cartea asta este printre cele mai grele cărţii pe care le-am citit până acum.

Alte note:

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. -- Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. -- teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. -- The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."

Despre autor:

John Green s-a născut la 24 august 1977. Cărţile sale au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times.
Căutând-o pe Alaska, romanul de debut al lui John Green, i-a adus autorului premiul Michael L. Printz acordat de American Library Association şi nominalizarea la Los Angeles Times Book Prize.
Foarte activ şi pe platformele virtuale, John Green a creat, împreună cu fratele său, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume.
De acelaşi autor, la Editura Trei a apărut Sub aceeaşi stea, roman care a primit numeroase distincţii şi s-a bucurat de un imens succes de public.

Melodii asociate:

Notă: E prima dată când mă abţin. Nu pot să îi dau o notă. O să mă mai gândesc.

Acum, ce mai faceţi? Ce mai citiţi? Cum e la şcoală/liceu?

Ţin să mulţumesc încă o dată celor de la Libris pentru această carte.

Un weekend plăcut tuturor. <3

Vă mulţumesc că existaţi. + Cum să îţi pierzi timpul în vacanţă.

Yay. Nu îmi vine să creeeed. Mă gândeam să las bloguşorul, sa mă apuc de alte lucruşoare şi chestii, dar când am intrat şi am văzut că blog-ul meu trăieşte şi că e cineva care îl citeşte nu mi-a venit să cred. Cel puţin în ultimele 2 zile am făcut vizualizăti la fel de multe ca la postările de concursuri. Mai mult ca perfect.
Vă mulţumesc că intraţi pe colţişorul meu, sunteţi foarte importanţi pentru mine.

Mă tot bătea gândul să vă arăt şi ce-mi mănâncă din timp. Păăăi. Încerc să-mi perfecţionez pasiunea legată de fotografie. Cum la cărţi şi recenzii mă descurc cât de cât, am zis să fructific şi latura care mă atrage către fotografie. Aşa că mi-am instalat Adobe Photoshop Lightroom 3 în laptop şi am făcut o selecţie din fotografiile mele de-a lungul timpului, am învăţat să le editez puţin şi cum eu nu am foarte multe cunoştinţe am rugat un prieten să mă ajute şi să-mi spună ce e ok şi ce nu la fiecare în parte. Mda. Bietu' de el cred că m-a bodogănit ceva, dar în mare închipuiţivă că din 30 de poze am selectat eu 8 şi din alea 8 doar 5 au fost corecte şi bla-bla. Deci frateeeeee, chestia asta e grea. Îmi mănâncă timpul, dar mă face să mă simt fericită.

Cam din cauza asta nu am scris pe blog şi cam tot din cauza asta  nu am citit, dar staţi pe aproape că mă apuc de ''Căutând-o pe Alaska'' de John Green şi vin cu recenzia repede repejor. :3

Ştiţi că reuşiţi prin comentarii să faceţi super happy orice om? :o3

Btw, vă las câteva ''fotografii'', sper să vă placă şi hmm. Voi ce pasiuni mai aveţi?

Seară frumoasă! :3 Huuuuuuugs. >:D<

Leapşa ''dacă eram...'' + aspect nou. :3

Am luat de la Bobiţa o leapsă foarte drăguţă. Mulţumesc mult! O pasez lui Sayuki, Bogdan, Anca,  şi Rose.Ohh şi oricui o vrea. :))

Dacă eram un anotimp... eram toamna

Dacă eram o lună... eram luna septembrie daca nu se intampla ceva special in octombrie

Dacă eram o zi a săptămânii... eram joi.

Dacă eram o parte a zilei... eram răsăritul.

Dacă eram un animal marin... eram o focă.

Dacă eram un animal de uscat... eram tigru.

Dacă eram o virtute... eram sinceritatea.

Dacă eram o planetă... eram Saturn.

Dacă eram un lichid... eram cafea.

Dacă eram o piatră... eram turcoaz (mă gândeam la cirstal, e pe acolo.)

Dacă eram un metal... eram mercur

Dacă eram o pasăre... eram bufniţă.

Dacă eram o plantă... eram levănţică.

Dacă eram o stare a vremii... eram furtună.

Dacă eram un instrument muzical... eram o chitară.

Dacă eram un sentiment... eram iubire.

Dacă eram un sunet... eram adierea vântului.

Dacă eram un cântec... eram „N-ai nevoie de foarte multe'' (Dinu Olăraşu)

Dacă eram un film... eram Pulbere de stele sau Strania poveste a lui Benjamin B.

Dacă eram un serial... eram Torchwood sau Doctor Who.

Dacă eram un oraș... eram Londra;

Dacă eram un gust... eram dulce.

Dacă eram o aromă... eram fructe de pădure.

Dacă eram o culoare... eram albastru.

Dacă eram un material... eram piele sau catifea.

Dacă eram o parte a corpului... eram inima.

Dacă eram un drog... eram ciocolată.

Dacă eram un accesoriu... eram un pandantiv.

Dacă eram o expresie a feței... eram o grimasă.

Dacă eram o materie... nu ştiu.

Dacă eram un personaj din desene animate... eram Bobi.

Dacă eram un număr... eram 17.

Dacă eram o mașină... eram un Ford Cortina sau Focus nou. :)

Este o leapsă drăguţăăă. :3 

Eu sunt confuză cu mine. E o stare ciudată, dar îmi revin. Yaaay. Am 2 post-uri în 24 de ore :O :O Partyyy.
Mda. Să sperăm că îmi revin.

Voi ce mai faceţi?
Şi mdaa, am schimbat aspectul în ceva mai liniştit. :)) :3
O seară frumoasă.

Trăiesc. Hai să ne redescoperim.

E târziu. Ar trebui să fiu în pat, dar ceva m-a atras către post. Conştiinţa a început să mă apese pentru abandonul ăsta. Nu e frumos ce am făcut şi ce fac aşa că am zis să încerc să regpsesc pasiunea aia de a scrie.
Ştiţi, când ai 30 de persoane noi pe lângă tine (mă refer la colegi), plus 15 profesori cărora să le ţii piept nu îţi mai arde de pasiunile din timpul verii. Sincer, cred că liceul e o perioadă foarte frumoasă şi specială, dar care te face să te maturizezi brusc sau nu ştiu, să te redescoperi, să-ţi găseşti o altă parte a ta, te remodelează.
Dilema e că nu ai cum să şti dacă în bine sau rău. La mine cel mai evident lucru este că nu-mi plăcea numele meu, caracterul meu, iar prin intermediul blogului am creat-o pe Lissa, o Lissa care a ajuns să crească în aceelaşi timp cu mine, să devină o parte din mine să fie un *eu* pe care nu vreau să-l arăt în lumea reală, ci doar aici. Nu  mai e aşa. Sunt Rux şi aici şi oriunde alt undeva. Okey, poate sunt doar schizofrenică.

E ciudat cum unele persoane intră cu bocanii în viaţa ta şi te întorc pe dos, uneori fac ordine în urma altora şi alte ori doar strică. Liceul reprezintă un mediu în care noi avem de învăţat şi nu mă refer la educaţia asta de '' funcţia de gradul al doliea'', ''mutaţii genice'' sau ''paşoptismul''. Nu! Mă refer că avem de învăţat cum să înfruntăm situaţii de genul ''Ai fiţe/ Eşti mironosiţă/etc.'' sau momentele în care profesorii au toane proaste şi nu mai ţin cont care dintre cei 30 sunt nevinovaţi...

Hmm, nu ştiu ce am scris mai sus. Nu am prea gândit. Îmi fug ochii acum, aşa că o să citesc mâine, până atunci, nu daţi cu pietre!
Vă las cu nişte melodii. :)

Voi ce aţi mai făcut? Ce mai citiţi? Cum vă mai este viaţa? Cum e la liceu/şcoală?

De ce scriu şi ce înseamnă asta pentru mine.

Ştiţi, mă uit prin posturi vechi, pe blogul meu de poveşti şi mă uit la mine e ca şi cum aş fi lăsat firmituri pe o potecă pe care am trecut, pentru a o găsi în caz că mă pierd şi funcţionează.
M-am întrebat mult de ce scriu şi de ce uneori nu îmi vine să scriu şi de ce uneori nu mă mai pot opri din scris, dar ajung să las o poveste în ciorne, de ce îmi place să mă împart aşa pur şi simplu pe nişte pagini virtuale ale unui blog ponosit. Nici măcare eu nu-mi pot da seama perfect, dar ştiu că asta mă reîncarcă, îmi dă putere dacă sunt tristă, dacă sunt veselă mă face şi mai veselă şi tot felul de lucruri asemănătoare. Am tot încercat să îmi pun din posturile de pe blog-ul personal aici, dar nu merge, adică nu sunt aceelaşi gen, e ciudat şi acolo e un *eu* fără perdea acolo sunt pur şi simplu stările mele de fericire, de melancolie e greu să le pun când aici am posturi despre Coca-Cola şi Viaţa cu Louie. O să încerc. Nu e corect faţă de mine, adică e ca şi cum m-aş ascunde de nişte sentimente...
Scriu din plăcere şi din dorinţa de a citi cineva ceea ce scriu şi de-al putea ajuta să se regăsească şi reîntregească. Scriu din ideea că poate îi place cuiva ce scriu. Îmi e ruşine că nu am mai scris cum scriam la început, dar viaţa de liceean te constrânge să adormi citind ''Enigma Otiliei'' sau făcând cometarii, nu îţi mai lasă libertatea aia care ţi-a dăruit-o vara, în care şi dacă crescuse temperatura cu un grad voiai să scri asta pe blog, în plus după ce ajungi la liceu se schimbă apele stării tale, te îndrăgosteşti, îţi faci prietene noi, ele te dezamăgesc tu îţi pui speranţe că te înseli, dar până la urmă îţi dai seama că nu toate colegele îţi pot fi prietene şi că prietenă adevărată îţi este doar colega de bancă, poate încă vreo 2-3 fete, dar ea rămâne persoana căreia îi spui unde eşti şi ce faci şi nu ştiu uneori mă gândesc că viaţa fără Ale ar fi ca şi cum nu aş mai avea o a 2a mamă care să mă bată la cap că nu e bine ce faci, că nu înveţi, că îi laşi prea multă libertate tipului ăla şi bla-bla-bla-uri generale.
Liceul parcă îţi taie din elan şi din fericire şi dai o luptă continuă cu tine, pentru a nu te lăsa de învăţat, pentru a nu-ţi pierde din vise, e ciudat şi frumos pentru că viaţa la liceu e ... interesantă şi ... palpitantă. :))
Nu ştiu nici acum de ce am scris post-ul ăsta, dar îl postez doar ca să nu îl las nepostat.
Voi ce mai faceţi?
Vă las nişte piese drăguţe.

Zi după zi de David Levithan (Recenzie)

Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru această carte.

Limba originală: engleză
Traducere de: Lidia Grădinaru
Anul apariţiei: 2014
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Titlul original: Every Day
Nr. de pagini: 316
ISBN: 978-973-707-932-9

Descriere:
Zi după zi un alt trup.
Zi după zi o altă viaţă.
Zi după zi îndrăgostit de aceeaşi fată.

Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineaţă într-un alt trup, trăind o altă viaţă. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situaţia lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supravieţuire": Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice.
Totul până într-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi.

O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfăţişare în fiecare zi?

„Asta face iubirea: te face să vrei să rescrii lumea. Te face să vrei să alegi personaje, să construieşti scenariul, să conduci intriga. Persoana pe care o iubeşti stă în faţa ta, iar tu vrei să faci tot ce-ţi stă în puteri ca iubirea să fie posibilă, să fie la nesfârşit posibilă. Iar când sunteţi doar voi doi, singuri într-o cameră, poţi să pretinzi că aşa este, că aşa va fi."

Recenzie:

Descrierea spune destule. Cartea este despre A., care este un suflet neîngrădit de tiparurile care ni se induc acum în lume, este un suflet absolut liber, dar captiv în aceelaşi timp. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva libertatea are şi ea un preţ absolut costisitor, dar sub altă formă. Obişnuit să respecte nişte reguli şi să nu facă ravagii în vieţiile celorlalţi, se îndrăgosteşte de Rhiannon şi n-are de ales. Începe uşor, uşor să se abată, să creadă în dragoste, în speranţă, să îşi facă scenarii şi să lupte. Povestea de dragoste dintre cei doi înfloreşte de-alungul fiecărei pagini date înainte. Până la urmă nimic nu e simplu. Practic încearcă să se mintă că imposibilul e totuşi posibil, dar fără folos. Cartea asta este atât de profundă încât la final, când ai impresia că totul e aşa roz şi yay şi tu crezi că el face ceva greşit şi off, realizezi ce o să facă defapt, te bufneşte plânsul, pentru că deabia atunci realizezi ce înseamnă dragostea cu adevărat. Că da, aia e iubirea adevărată. Eu sunt puţin şocată, chiar şi plăcut. E o poveste relativ simplă.

Mi-a plăcut foarte mult că acţiunea decurge normal şi că nu e nicio parte plictisitoare. Schimbul de corpuri e şi el vioi. Totul mi se pare perfect. Şi povestea dintre cei doi e aşa intensă şi sunt încă wow.


E o carte genială. Dacă aveţi timp, vă rog să o citiţi.
Mulţumesc încă odată librăriei Libris pentru această carte.

Notă: 5/5 (Mi-era dor de aşa ceva)