Toamnă prematură + Melodiile zilei #1

 Sunt unele imagini care te lovesc cu un cântec în minte şi îl fredonezi pierdut, la o margine de gând prin câteva note repetitive fără să ţi-l aduci aminte. Căldura şi melancolia cuvintelor lui te copleşeşte în momentul aducerii aminte. Te baţi cu mâna peste frune spunând "Cum am putut uita? Doar am crescut ascultându-l..." Frânturi ale copilăriei te lovesc în aşa fel încât realizezi că ai crescut. Că ai abandonat copilul din tine. Că deşi nu ai o vârstă prea înaintată, te loveşti cu problemele adulţilor de care te fereai. Acum nu mai este doar un cântec banal, la care tata e aşezat pe covor cu lacrimi în ochi, încercând să îl transfere de pe cd pe casetă la o combină de mult învăluită-n cenuşă. Nu mai e el. Eşti tu. Copilul firav al cărei inimă râdea la auzirea notelor aşezate într-o armonie splendidă. Copilul care nu înţelegea lacrimile alea. Dureroase nu sunt versurile melodiei, nici vremea tomnatică de afară.Eu iubesc toamna, ploaia, frunzele căzute şi frigul care se instalează subtil forţându-te să te îmbraci mai gros (şi Doamne! până şi îmbrăcatul cu haine de toamnă îţi umple sufletul de bucurie). Nu, nu asta provoacă durerea sau melancolia pe care o simţi, ci conştientizarea metamorfozei prin care ai trecut, treci şi vei trece! Copilul pe care eşti nevoită să-l laşi în urmă pentru a înfrunta ce ai în faţa ta. Dar copilul suferă, noaptea îşi cere căţeluşul de pluş ca să poată dormii, îl găsesc ascuns în pătură. Totuşi când ochii acestuia întâlnesc razele dimineţii dispare fără urmă. Lasă în urmă o adolescentă cu responsabilităţi, care n-are timp de copilări, care e forţată să ignore copilul închis cu cheia într-o cămăruţă întunecată din sufletul ei.

"Ai frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit

Ieri iubita mi-a spus târziu
Vezi tu codrul cel veşnic viu
Vara noastră se va sfârşi
Când galben de tot va fi

Codrul verde şi-adânc era

Şi-avea umbră de catifea

Şi-n tot codrul sub cerul clar
O galbenă frunza doar

Ai frunză galbena,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit
Aifrunza galbenă

Ai glasul tău
Ai frunză galbenă

Ca visul rău

Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând

Şi-n ea mă lovi căzând

Ieri iubita mi-a spus târziu
Vezi tu codrul cel veşnic viu
Vara noastra se va sfârşi
Când galben de tot va fi

Ai frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a şi venit
Ai frunză galbenă
Ai glasul tău

Ai frunză galbenă

Ca visul tău."

E un post mai diferit, dar aşa sunt eu. Când am început să scriu postul nu ştiam că o să fie aşa...
Totuşi vreau să vină toamna mai repede.