Ploaie, toamnă, fericire.

Mintea mea, în momentul în care vede vremea urâtă, o asociază unei zile urâte, dar azi am realizat că nu are importanţă cum e vremea... Dumnezeu a creat şi zilele frumoase şi zilele urâte.
Astăzi am încercat să îl văd pe Dumnezeu în tot ceea ce mă înconjoară şi am rămas surprinsă de starea de beatitudine pe care mi-a oferit-o. Am terminat cursurile de chitară, mai aveam o oră şi jumătate până să încep liceul şi trebuia să o aştept pe mama, am aşteptat-o jumătate de ora în ploaie, dârdâind de frig, dar n-am avut nimic. În timp ce o aşteptam am putut să observ ceea ce era în jurul meu: nişte vrăbiuţe zgribulite, grămezi de frunze rugini-gălbui, mămici şi tătici care-şi purtau grijuli copii în braţe, bătrâni care zâmbesc şi vorbesc singuri şi bătrâni încruntaţi care înjură printre dinţi orice trecător. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât mai uluitor mi se pare faptul că umanitatea, Pământul şi întreaga lume a pornit de la nimic... mă simt aşa norocoasă că-mi e îngăduit să mă bucur de asta, că n-am încă grija banilor, a mâncării sau a faptul că n-am unde să dorm la noapte... aceste griji lumeşti ne îndepărtează de lumea spirituală, eu le văd asemenea unui batic pe ochi. Esenţa postării mele este de a vă face să conştientizaţi ceea ce aveţi lângă voi şi de a vă bucura de acestea...Azi am alergat pentru prima dată zâmbind şi cu bucurie, fără să-mi pese de frig sau de bălţi, pur şi simplu din plăcere.
Seară frumoasă şi nu uitaţi să vă bucuraţi. <-(^-^)->