Delirium de Lauren Oliver (Recenzie)

Mulțumesc librăriei online Libris pentru această carte.

 

Descriere:

 

„Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.

Și întotdeauna am crezut asta.

Până acum.

Acum totul s-a schimbat.

Acum aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fractiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciuna.”

„O poveste care aleargă cu viteză și o ia în altă direcție la fiecare pagină, cu personaje care mă duc de la afecțiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.“

Jay Asher

 

 

 

 

Recenzie:

„Cele mai grave boli sunt cele care te fac să crezi că ești sănătos” - Așa începe pufoșenia aceasta de carte. Am deschis-o sceptică pentru că de mai multe ori mi-am luat cărți după copertă și descriere și-au ajuns să mă dezamăgească. Totuși Delirium a reușit să-mi răstoarne așteptările, a fost exact opusul. Uitasem gustul unei cărți bune.

Povestea se învârte în jurul Lenei, o adolescentă de aproape 18 ani, în ultimul an de liceu și a prietenei sale Hana. Cartea ne vorbește despre boala amor-deliria-nervoasa, mai pe scurt iubirea era considerată o boală care aducea chiar și moartea așa că inventaseră un tratament pentru întreaga omenire, ba mai mult, obligau întraga omenire ca după vârsta de 18 ani să facă tratamentul, alt fel ar fi fost închiși și condamnați la moarte. Mama Lenei a murit din cauza bolii deliria, iau făcut 3 tratamente și tot n-au reușit să o vindece și când a plecat tot ce i-a rămas Lenei a fost „Te iubesc. Nu uita, ei nu pot să-ți ia asta.”. Protagonista trebuia să-ți dea examenul de evaluare ca mai apoi să se hotărască cu cine avea să se căsătorească, dar un incident cu niște vaci în laborator amână examenele, iar Lena până atunci se îmbolnăvește și e în stare să lupte până la capăt pentru iubire, dar din cauza cui se îmbolnăvește?. Lumea ei prinde o altă culoare când realizează că visul ei, cum că mama sa a fugit în sălbăticie poate să fie real.  În rest, citiți oameni buni că deja mă simt vinovată că v-am spus prea mult.

 

Părerea mea:

Eu am o problemă cu începutul cărților, mi-a luat câteva zile să ajung la pagina 40! Și nu mi se părea cine știe ce, mă gândeam „iar mi-am o carte mediocră..” Și surpriză, de la pagina 50 eram non-stop cu telefonul în mână ca să notez citate peste citate. În două zile am dat gata cartea, nu-mi venea să cred cum zburau paginile în mâinile mele. A fost prima carte (în anul acesta după The Hunger Games) care m-a făcut să o iau peste tot cu mine. A, că tot am luat-o peste tot, jumătate dintre profesorii mei de clasă deja o vor, încă de când nu o terminasem și este YA, nu clasică! Cartea asta a avut de toate: suspans, umor, dragoste, realism, dramatism și cel mai important, profunzime! Yap, acesta e cuvântul Delirium e o carte profundă! O carte care te învață multe despre viața și tumultul de sentimente carte te derutează. Ca să nu mai bat eu câmpii vorbind, vă las niște citate:

 

Citate:

„Am învățat să joc bine teatru, să spun ceva când, de fapt, mă gândesc la altceva, să mă prefac că ascult, deși cuvintele trec pe lângă mine, să las impresia că sunt calmă și fericită când, în realitate, sufletul îmi freamătă cu putere. Disimularea este o artă pe care o perfecționezi odată cu trecerea timpului. Trebuie să înveți că oamenii te ascultă întotdeauna.”

 

„Uneori am impresia că în sufletul meu sălășluiesc două euri, fuzionând unul cu celălalt: eul superficial, care spune ce trebuie să spună și încuviințează ceea ce trebuie să încuviințeze, și un altul, mult mai complex, care întoarce problemele pe toate părțile, care visează și rostește lucruri inimaginabile (...)”

 

„Să vă mai spun un secret, asta e spre binele vostru. Ați putea crede că trecutul are ceva de spus, ceva ce trebuie să ascultați, ceva rostit în șoaptă, ceva legat de tărâmuri pustii, ceva ce trebuie să descifrați și să înțelegeți.

  Dar eu știu prea bine adevărul, din nopțile bântuite de friguri. Știu că trecutul te trage în prăpăstii de unde nu există scăpare,  te face să te agăți cu disperare de șoaptele frunzelor și șuieratul vântului, încercând parcă să descifrezi un anumit cod, să pui la olaltă piesele unui puzzle, să lipești bucățile unui vas făcut țăndări. Dar totul e în zadar. Trecutul este doar o povară grea ca o piatră.”

 

„Dragoste: unu singur cuvânt, nici  mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit. Căci asta și este, o lamă, un tăiș ascuțit ca briciul. Îți spintecă în două centrul universului, înainte și după. Iar restul lumii se prăbușește de-o parte și de alta.

  Înainte și după și în răstimpul, un moment nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit.”

 

Melodii asociate:

Notă: 5/5 - Cred că e preferata pe anul acesta. :3

 

Cartea mi-a fost oferită de către librăria de cărți online Libris. Țin să le mulțumesc încă o dată!