Today...Some poetry....

So, azi:

Am iesit in curtea scolii alergand de nebuna, pur si simplu in tricou si hanorac doar pentru a vedea rezultatele simularii. Nimic nou, la cat de varza e clasa mea, trec cu ochii peste notele la matematica ale celorlalti. Nu-i nimic, ne stiam deja notele. Clasa 8B cu o medie a simulari de 4! Trec cu degetul peste numele meu, stiam ca am 4,20, nu era nimic nou. Trec cu degetul fix 2,5 centrimetri mai la dreapta, sa vad nota la romana. 8.45, banuiam , ei bine, nota destul de mare. Stiam ce gresisem, stiam ca nu are rost sa ma cramponez pentru nici una dintre note. Am ramas acolo inca 2 minute pentru a verifica si notele colegilor. Dupa m-am asezat pe scarile salii de sport. Am admirat 2 porumbei ciugulind niste firmituri de corn, in mai putin de 2 minute li s-au alatura un pescarus, apoi 2 pana au mai ramas doar pescarusi. 4 pescarusi, 4 perechi de aripi, 4 suflete capabile sa zboare si sa vada lucruri pe care noi nu o sa le putem vedea, ei bine, niciodata! Am stat acolo privindui pana cand mi-am dat seama ca nu mi-am luat painea cu mine. In minte incepuse sa-mi sune intrebare "Cum ai putut uita?!", dar nu a durat  mult soneria a tras acel zumzait specific alarmei de intrat in clasa, sergandu-mi din cap intrebare si facand ca pescarusii sa-si i-a zborul. Le-am urmat exemplu, am zburat spre scoala, spre clasa, si apoi spre banca. Profesoara de romana a intrat cu un zambet siret, lucru care nu-i sta in fire. A inceput sa imparte teze prin clasa, eu stateam ascunsa intr-o carte, rugandu-ma sa iau macar un 7 sau un 8. Mi-a strigat numele, am iesit de sub carte. Avea un zambet induiosator, niste ochi care sclipeau prin lamele ochelarilor, parul scurt si negru. Am zburt spre ea, la jumatatea drumului mi-a spus "Felicitari!". In momentul ala nu mai gandeam, intrasem intr-o lume paralela in care orice era posibil. Mi-a intins lucrarea pe care scria mare "10" si a adaugat "O surpriza placuta!". Si ei bine, chiar asa era. Eu fata care ia in argumentari 8-9 si la oral tot timpul 9, daca nu 8. Acum cu 10 in teza. Am trecut la loc in banca desi, mi-as fi dorit sa o pot imbratisa sufocand-o cu fericirea mea. Dar, n-am fost capabila sa fac asta. Restul zilei am avut un sentiment ca, pot sa fiu mai mult decat cea care sunt. A venit ora de geografie, profesoara are ceva cu mine, categoric! Am iesit la tabla, m-a pus sa arat pe harta niste lucruri total pe langa lectiile noastre. M-am balbait, la final mi-a pus 9. Pare foare bine un 9 dar, mai aveam un 7, asa ca mi-a stricat media. Speram, la geografie sa am media 9... Dar, uneori nu e deajuns sa speri. La ora de franceza am reusit sa ma relaxez. Profesoara nu preda pur si simplu franceza, preda lectii de viata si ne ajuta sa ne exprimam. A spus ca vrea sa puna note pe o intrebare foarte simpla. "Daca ar fi sa petreci o saptamana in strainatate, unde ai petrece-o si de ce?". Toata lumea s-a panicat, eu nu. E cea mai simpla intrebare pusa vreodata. Stiu inca din clasa a 5a unde vreau sa merg si de ce. A luat catalogul si a deschis la intamplare. Ei bine, parea surprinsa la ce pagina a deschis. Eu nu, catalogul imi poarta pica. Sunt numarul 14 din 28. La jumatate, asa ca mereu se va deschide pe pagina mea. Francu, Ifrim,Ion. "Cine doreste sa raspuna?". Toti se uitau rugator la mine. Am ridicat mana. Am raspun. Am spus ca as merge in Grecia, la Atena pentru ca sunt pasionata de arhitectura greceasca si in Spania la Barcelona, pentru ca l-am studiat si il ador pe Gaudi. Profesoara sa uita la mine lung si a spus "Excelet! Ai stiut sa-ti argumentezi punctul de vedere. Stai jos 10!". Imi faceam probleme de urmatoarea nota la franceza, nu stiam ca o pot lua asa de usor. Doamna de franceza, cum am mai spus este o bara ajutatoare de care te poti tine atunci cand nu te intelegi cu viata. La istorie profesoara m-a chemat cu caietul, ma intrebat cate ceva, am raspuns cu unsurinta. Raspunsurile iesindu-mi fara voia mea.Am mai luat un 10. Am zburat la ora de chimie. Nimic special, am putut pleca mai devreme. Am ajuns acasa, mama m-a sarutat pe frunte. Am scos din ghiozdan teza si i-am intins-o. Ma strans bine in brate si mi-a spus "Felicitari, stiam ca poti!". Nu aveam nevoie de mai mult. Este 12 noaptea si stau cu ochii lipti pe geam. Ploua. Catralioane de picaturi de ploaie despartinduse in miliarde de mici picaturi la impactul cu pamantul cald. Vantul bate usor, este putin frig. Se anunta ca la 12 va ninge, dar ploua. Vad picaturile, aud suntetul impactului cu pamantul. Analizez caderea unei picaturi. Porneste de sus, de foarte sus, isi mareste viteza si cand sa sarute pamantul este impiedicata de geamul camerei mele. O picatura traieste mai putin de 1 minut. Oare o picatura poate simtii tot ce simtim noi? Sau sunt doar vise? Vise care se sparg in alte mii de vise. Mi-e somn. Dar, imi doresc sa pot sa vad transformarea brusca a miliardelor de vise in fulgi care, mai apoi ar putea alcatuii un vis imens ce ar acoperii pamantul cu patura sa calduroasa. Sunt in alta parte. Pot sa scriu doar dintr-un reflex intipparit bine in minte, pot sa vad datorita ochilor, pot sa aud datorita urechilor. Dar, nu ma pot concentra a asuprea ceea ce scriu, vad sau aud. Tot imi zumzaie in cap si ma ametesc. Am scris postarea nu pentru a ma lauda cu notele primite azi. Eu nu sunt copil de 10, uneori nu sunt nici de 9! Vroiam sa spun ca notele nu sunt intotdeauna echivalente cu noi. Tot timpul ne subapreciaza sau ne supraapreciaza. Nu are rost sa ne masuram in note. Noi sunte oameni, cu suflete! Nu va patati lumina sufletului vostru cu supararile de genul "vai am luat 4 in test/teza/simulare/bac. "Viata nu incepe si nu se termina cu o teza!"